← Inapoi

Miercuri, 29 aprilie 2009, în Bucureşti, la Rin Grand Hotel, între orele 9:00 – 14:00, are loc a cea de-a cincea conferinţă regională, “Deşeuri din echipamente electrice şi electronice, inclusiv surse de iluminat- legislaţie şi implementare”. Iniţiativa aparţine Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă a Societăţii şi este sprijinită de firma de reciclare StenaDTM, precum şi de asociaţiile de gestionare a deşeurilor Eco Tic, Environ şi Recolamp. Evenimentul se desfasoară sub egida Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Gărzii Naţionale de Mediu.
Prin această acţiune, organizatorii îşi propun să producă o conştientizare a pericolelor declanşate de lipsa colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, chiar la nivelul autorităţilor abilitate de a lua măsuri în domeniu.
La eveniment vor fi prezente personalităţi cu expertiză în domeniul de interes abordat, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, din cadrul Ministerului Mediului, ONG-uri de specialitate, primării, agenţi economici, inspectoratul judeţean de poliţie, dar şi reprezentanţi ai firmelor de salubrizare, colectare a deşeurilor.
Evenimentul reprezintă un prilej important pentru dezbateri, instituţiile publice având conjunctura perfectă de a-şi prezenta problemele cu care se confruntă sub aspectul implementării legislaţiei privind DEEE-urile, iar organizaţiile colective având posibilitatea să ofere sfaturi, sugestii şi să creeze punţi de legatură constructive cu instituţiile statului. În cadrul celor două sesiuni ale evenimentului vor susţine prezentări: Nicolae Fâcă (Preşedinte, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului), Liliana Pocol (Director Marketing, StenaDTM), Cătălin Butolo(Director Proiecte, Eco Tic), Răzvan Pasat (Director Operaţiuni, Environ), Raul Pop (Director General, Recolamp) şi reprezentanţi din Ministerul Mediului, Garda Naţională de Mediu şi Comisia de Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic, Camera Deputaţilor. Părerile personalităţilor invitate vor fi reflectate în presa locală.
Prima conferinţă regională de acest tip a debutat în regiunea de nord-vest, mai precis în Timişoara, al treilea pol cultural din ţară, pe 28 octombrie 2008 la Hotel Continental şi s-a bucurat de un real succes, confirmandu-se în acest mod necesitatea unei astfel de campanii în toate regiunile de dezvoltare. Urmatoarele trei conferinţe au avut loc în regiunea de sud-vest, în Craiova, pe 3 decembrie 2008, la Hotel Helin, respectiv în regiunea centrală, în Braşov, pe 19 februarie 2009, la Hotel Ambient şi în regiunea de nord-est, în Iaşi, pe 19 martie 2009, Hotel Ramada. Cele trei conferinţe au reeditat prima ediţie, reprezentanţii autorităţilor publice, firmele de reciclare şi asociaţiile colective întalnindu-se într-un cadru oficial şi discutând problemele stringente cu care se confruntă.
Receptivitatea auditoriului pentru astfel de probleme stringente cu care ne confruntăm în prezent, imposibilitatea de realizare a targetului impus de Uniunea Europeană sub aspectul cantităţii deşeurilor de echipamente electrice şi electronice colectate, dezideratul de reeducare a cetăţeanului, indiferent că este vorba de cel din mediul urban, ori rural, întăreşte convingerea că o astfel de iniţiativă este oportună şi
prin urmare, anul acesta, Centrul Naţonal pentru Dezvoltarea Durabilă Societăţii continuă seria conferinţelor regionale, în Ploieşti, Constanţa şi Cluj.
Parteneriat
Prezentari
- Spot Radio Bucuresti
- Prezentare Recolamp- Raul Pop
- Prezentare Environ- Razvan Pasat
- Prezentare StenaDTM- Liliana Pocol
- Prezentare Eco Tic- Catalin Butolo
- Prezentare GNM- Claudia Iacob
- Prezentare ANPM- Mihail Faca
- Prezentare Ministerul Mediului- Ionut Musetoiu
















